Cum Să Evitați Constipația

Constipația însoțită de forțarea defecației poate să cauzeze apariția bolii hemoroidale. Prevenția acestei tulburări digestive se realizează prin adoptarea unui regim alimentar echilibrat bogat în fibre, fructe și legume, dar și printr-o hidratare corespunzătoare a organismului cu minimum doi litri de lichide pe zi.

Stresul cotidian și mesele neregulate pot contribui la instalarea constipației cronice, iar la acestea se adaugă consumul unor alimente care diminuează hidratarea scaunelor și cresc presiunea din interiorul colonului.

Consumul frecvent al alimentelor rafinate din care a fost eliminată fibra naturală pot duce la constipație, iar aici se încadrează mâncărurile preambalate cum ar fi cele congelate, cartofii piure instant sau chips-urile. Alimentația bogată în carne, ouă și lactate contribuie de asemenea la încetinirea tranzitului intestinal, la acestea adăugându-se produsele din făină albă sau orezul alb. Consumul de cereale este important, dar sunt recomandate cerealele integrale, orezul brun sau fulgii de ovăz.

Dieta bogată în dulciuri, dar săracă în grăsimi poate duce la constipație și la apariția crizelor hemoroidale. De aceea se recomandă consumul de grăsimi sănătoase printre care se numără uleiul de măsline, semințele de in, nucile, fructele de avocado sau peștele gras.

Alimente care determină constipația:

  • înghețata
  • brânzeturi (cașcaval, brânză topită)
  • ouă
  • carne
  • gustări (pizza, chips-uri sau snacks-uri)
  • alimente procesate (cartofi piure instant sau mâncăruri congelate)
  • produse făinoase din cereale rafinate (făină albă)
  • orez alb
  • dulciuri

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Unde Se Găsesc Grăsimile Sănătoase

Dieta are un rol foarte important la nivel preventiv și curativ în boala hemoroidală.

Este important ca alimentele care pot cauza afecțiuni digestive cum ar fi constipația sau diareea să fie cunoscute și evitate, iar în locul lor să se aleagă mâncăruri benefice organismului.

Grăsimile animale din carne și lactate trebuie eliminate pe cât posibil din alimentație, acestea putând fi înlocuite cu grăsimi sănătoase. Se recomandă consumul de salate cu ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau din semințe de cânepă și cu oțet de mere.

Printre alimentele bogate în uleiuri sănătoase se numără și nucile, fructele de avocado sau peștele gras. Mai mult decât atât, capsulele de ulei de pește se pot administra cu încredere în boala hemoroidală. Acesta este un ulei foarte important care poate fi consumat zilnic. Semințele de in sunt o sursă bogată de uleiuri Omega3 și fibre, acestea contribuind la reducerea inflamației și a durerii.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Recomandări Pentru Un Somn Liniștit

A găsi o poziție confortabilă când suferi de hemoroizi poate fi o adevărată provocare. Somnul este afectat și calitatea vieții scade atunci când durerile apar.

Înainte de somn, apelează la o baie de șezut. Aceasta îți va calma durerile iar hemoroizii umflați vor bate în retragere. Nu folosi produse cosmetice, acestea s-ar putea să-i irite.

Dacă doctorul ți-a recomandat, ia medicamente contra durerilor.

Cu cât ești mai relaxat, cu atât vei adormi mai ușor. Citește sau uită-te la un film care îți face plăcere.

Nu îți recomandăm să dormi pe spate, această poziție va crea presiune în zona anală și durerile vor apărea.

Încearcă să dormi pe burtă, cu o pernă la nivelul șoldurilor. Perna va susține greutatea feselor și presiunea va fi eliberată.

În cazul în care ești gravidă și sarcina nu-ți permite să dormi pe burtă, îți recomandăm dormitul pe o parte.

Dacă pe parcursul zilei sunt făcute toate eforturile pentru a preveni umflarea hemoroizilor, somnul ar trebui să fie mai liniștit. Includerea alimentelor bogate în fibre în dieta zilnică, completarea nevoii de fibre apelând la suplimente alimentare, mișcarea zilnică, consumarea lichidelor și igiena riguroasă țin sub control crizele hemoroidale. Alegerile corecte fac viața mai ușoară atunci când hemoroizii apar.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Cum Să Îți Ții Sub Control Crizele Hemoroidale

Boala hemoroidală este una dintre cele mai răspândite afecțiuni de natură neinfecțioasă. Durerile din timpul crizelor pot fi de diferite intensități, însă câteva dintre sfaturile de mai jos vă pot ajuta să le țineți sub control.

  • Aplică tratamente locale, creme antihemoroidale sau supozitoare. Acestea ajută la ameliorarea durerii, senzației de arsură și calmează pruritul
  • Cât de des se poate, fă băi calde de șezut. Timp de aproximativ un sfert de oră ține zona anală în apă caldă. Usucă zona complet, dar cu grijă, pentru a preveni iritarea. Dacă sângerezi, nu este recomandată această procedură.
  • Acordă o atenție deosebită igienei și alege cu grijă produsele de igienă. Unele dintre ele îți pot pot dăuna. Recomandarea este de a folosi săpun cu PH neutru.
  • Materialele care intră în contact cu zona anală ar trebui să fie naturale pentru a nu irita. Te sfătuim să alegi bumbacul.
  • După defecare utilizează șervețele umede intime, fără parfum sau alcool. Dacă optezi pentru hârtie igienică, alege una foarte moale.
  • Compresele reci pot calma inflamația anală.
  • Medicamentele analgezice pot calma durerile.
  • Achiziționează-ți o pernă anti-hemoroizi.
  • Consumă cât mai multe lichide și cât mai multe fibre.
  • Substituie lipsa fibrelor printr-un supliment alimentar Casenfibra.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Hemoroizii Pediatrici

Chiar dacă hemoroizii afectează de obicei populația adultă, în proporție de peste 75%, uneori și cei mici se pot confrunta cu această afecțiune. Cauzele sunt aceleași ca la adulți, dar uneori boala hemoroidală este mai dificil de identificat. Scaunele sunt dureroase, prezintă urme de sânge și cei mici se confruntă des cu senzație de balonare. O comunicare permanentă cu copilul ne asigură de starea sănătății lui. Vorbește cât mai des și mai deschis cu el, astfel el îți poate semnala și cele mai intime probleme.

Cauzele hemoroizilor la copii

Cea mai întâlnită cauză de apariție a hemoroizilor la copii este constipația. Din diverse motive, copilul poate refuza defecarea. Printre cele mai întâlnite motive sunt: anxietatea față de toaletă, frica față de băi publice sau pur și simplu amână momentul scaunului pentru o activitate mai interesantă, cum ar fi joaca. Rezultatul este scaunul tare, blocat în colon. Scaunul tare presează colonul, vezica și duce la inflamarea terminațiilor nervoase. 

Alte cauze ale apariției hemoroizilor la copii pot fi:

·       Statul îndelungat pe oliță crește riscul apariției de hemoroizi la copii

·       Tantrumurile frevente, plânsul regulat

·       O posibilă inflamație la nivelul colonului

·       Lipsa mișcării

·       Statul pe suprafețe tari

Simptomele și diagnosticarea hemoroizilor pediatrici

În cazul în care observi apariția unor sângerări rectale sau dacă copilul tău manifestă mâncărimi în zona anală sau o senzație de disconfort, este indicat să apelezi la un medic specialist. Acesta va examina zona internă și/sau externă a anusului în vederea recomandării tratamentului optim pentru prevenirea apariției hemoroizilor la copii.

Tratamentul hemoroizilor la copii

Pentru a se vindeca hemoroizii trebuie să modifici obiceiurile alimentare ale copilului tău, în primul rând introducând alimente bogate în fibre in dieta lui zilnică. Dacă este dificil și copilul refuză, poți apela la un supliment alimentar. Zona anală a micuțului trebuie să fie curățată cu grijă, fără a folosi produse ce pot irita. Cât de des posibil, fă-i copilului băi de șezut. Urmărește-i scaunul până când problema este rezolvată.

Alte remedii la care poți apela sunt:

·       Pungi cu gheață sau comprese reci

·       Bai călduțe

·       Hidratare

·       Mișcare și exerciții fizice regulate

Cel mai important aspect în cazul în care copilul tău se confruntă cu hemoroizii este să consulți un specialist și să urmezi tratamentul indicat de acesta.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

HEMOROIZII ÎN SARCINĂ: CAUZE, SIMPTOME & TRATAMENT

Când sarcina apare, de cele mai multe ori și hemoroizii își fac simțită prezența. Dacă ai probleme cu constipația, hemoroizii sunt aproape asigurați, deoarece bolul alimentar dur exercită presiune pe vene și le provoacă inflamarea. Sarcina pune de asemenea presiune pe vene, mărind volumul uterului. La o persoană sănătoasă, hemoroizii dispar curând după ce bebelușul se naște.

În timpul sarcinii, uterul se mărește, punând presiune pe bazin. Astfel, se exercită o greutate suplimentară asupra venelor aflate în perimetrul anusului și a rectului, favorizând inflamarea acestora, respectiv apariția hemoroizilor. 

Alte cauze comune pentru apariția hemoroizilor în timpul sarcinii sunt:

·       Kilogramele în plus ce se acumulează pe perioada sarcinii la mamă

·       Încordarea din timpul tranzitului intestinal

·       Statul în picioare sau pe scaun pe perioade mai mari decât în mod normal

·       Consumul scăzut de fibre

·       Slăbirea țesutului ce susține zona din jurul anusului

·       Statul îndelungat pe toaletă

·       Constipația

Constipația poate fi, de asemenea, un factor favorizant ce duce la apariția hemoroizilor, atât în general, cât și pe timpul sarcinii. Statisticele arată că multe dintre femeile gravide ce suferă de constipație se confruntă și cu aparția hemoroizilor. Consumul de suplimente cu fier administrate pe timpul sarcinii pot duce la apariția constipației și, de aceea, este recomandată înlocuirea acestor suplimente cu alimente bogate în fier, astfel încât să fie respectat aportul zilnic de fier necesar femeilor gravide. 

În multe cazuri, producția excesivă de progesteron din timpul sarcinii poate favoriza dezvoltarea bolii hemoroidale. Progesteronul este hormonul responsabil pentru relaxarea pereților vaselor de sânge. De asemenea, creșterea volumului de sânge din timpul sarcinii poate provoca mărirea în dimensiuni a venelor, cauzând astfel hemoroizi.

Simptomele aferente apariției hemoroizilor în sarcină

Atunci când ne referim la simptomele apariției bolii hemoroidale, este important să știm faptul că acestea diferă în funcție de localizarea hemoroizilor, atât în general, cât și la femeile gravide: hemoroizi interni sau externi.

Hemoroizii interni sunt aceia care se formează în interiorul rectului, iar simptomele asociate acestora pot consta în sângerări rectale sau prolaps hemoroidal, adică creșterea în dimensiune a hemoroizilor interni, ajungând în afara orificiului anal. În cazul prolapsului hemoroidal, există posibilitatea să apară și dureri, dar, exceptând acest stadiu al bolii, hemoroizii interni nu sunt dureroși.

Hemoroizii externi, formați în exteriorul anusului, se pot manifesta prin umflături dureroase în zona orificiului anal, sângerări, sau mâncărimi, în special în poziția de șezut. 

Dacă întâmpini oricare dintre aceste simptome în timpul sarcinii, consultă un medic care te va ajuta cu diagnosticarea corectă a problemei tale.

Tratamente pentru hemoroizi în sarcină

În funcție de gradul evolutiv al bolii hemoroidale, există diferite remedii în vederea tratării hemoroizilor la femeile gravide. În primul rând, este important ca atunci când prezinți simptome aferente apariției hemoroizilor să consulți un specialist, iar acesta va stabili cel mai bun tratament pentru tine. Principalele tratamente oferite pentru hemoroizi în sarcina sunt:

·       tratamentele medicamentoase, precum utilizarea unor supozitoare, crema sau unguent pentru hemoroizi

·       băile de șezut

·       pungile de gheață

În cazul tratamentelor medicamentoase, deși supozitoarele, cremele sau unguentele pentru hemoroizi au aplicare locală, este important să te consulți cu doctorul ginecolog care te-a monitorizat pe tot parcursul sarcinii, astfel încât să te asiguri că nu există niciun pericol.

Sfaturi de prevenție

Pentru a diminua probabilitatea de apariție a hemoroizilor, îți recomandăm să nu petreci mult timp în șezut, dar nici să nu stai mult în picioare. Șezând se pune presiune pe rect, fapt care cauzează umflarea venelor, deci apariția hemoroizilor. Stând în picioare se dezvoltă o tensiune datorată greutății sarcinii care conduce, și ea, la dezvoltarea hemoroizilor.  Așadar, evită să petreci mult timp pe scaun, dar și să stai mult timp în picioare.

Mănâncă cât poți de des fibre. Cele mai bune alegeri alimentare ar fi cerealele integrale, fructele precum merele, zmeura, perele sau bananele și legumele – în special fasolea, mazărea, lintea, semințele de in. Dacă nu reușești să incluzi în alimentația ta sursele menționate, poți oricând să apelezi la un supliment alimentar gata să-ți completeze necesarul de fibre. Cele mai recomandate sunt  suplimentele cu fibre solubile, fiind bune la gust și ușoare în procesul digestiv.

Hidratează-te intens și fă cel puțin 30 de minute de mișcare pe zi, la recomandarea medicului tău.

Pe lângă alimentație, sportul are un rol important în vederea prevenției hemoroizilor în sarcină. Exercițiile Kegel sunt benefice, fiind o alternativă tot mai populară în rândul femeilor gravide. Aceste exerciții presupun încordarea mușchilor planșeului pelvian timp de 3 secunde, urmate de relaxare. Repetă de 10-15 ori pe zi.  Poți afla mai multe despre exercițiile Kegel.

Dacă totuși hemoroizii își fac simțită prezența, îți recomandăm băile calde de șezut. Ai grijă la tipul de medicamente pentru care optezi, indicat este ca administrarea lor să fie mereu avizată de către medicul tău.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Tratament hemoroizi interni. Cum identificăm, prevenim și tratăm această afecțiune

Hemoroizii sunt vene inflamate și mărite, ce se pot forma atât în interiorul, cât și în exteriorul anusului și care produc durere și disconfort. În jur de 50% din populația lumii suferă de această afecțiune. 3 din 4 persoane experimentează cel puțin un episod hemoroidal, în timp ce 6 din 10 persoane de peste 50 de ani se confruntă constant cu această boală.

Cauzele care duc la apariția hemoroizilor interni

Cauza principala a hemoroizilor este reprezentată de presiunea exercitată asupra venelor hemoroidale interne. Numeroși factori pot duce la apariția hemoroizilor, printre care:

– sedentarismul, timpul îndelungat petrecut în șezut, pe scaun

– statul în picioare o perioadă îndelungată

– diareea acută sau cronică, precum și poziția necorespunzătoare în timpul defecației

– consumul redus de lichide

– consumul abuziv de alcool

– un regim alimentar bogat în proteine și condimente și sărac în fibre

– factori iritativi locali: supozitoare, laxative, tumori, sex anal

– amânatul mersului la baie, atunci când simțim nevoia

– obezitatea

– sarcina și naștere

– moștenirea genetică etc.

Identificare și tratament pentru hemoroizi interni care sângerează

Hemoroizii interni apar cu o frecvență mai mare decât cei externi, nu sunt neapărat dureroși, simptomele principale fiind sângerările de la finalul defecației. Aceste sângerări, chiar și nedureroase, nu sunt normale și ar trebui să implice vizita la un medic. Sursa lor pot fi hemoroizii interni, dar pot fi și alte boli mai grave, infecții, tumori sau chiar cancer de colon, astfel că o vizită la medic este necesară.

În unele cazuri, hemoroizii interni care sângerează pot fi tratați cu medicație locală, dietă și igienă adecvată. Printre tipurile de tratament local pentru hemoroizi se numără:

– supozitoare sau creme care conțin ingrediente cu efecte venotonice și  antiinflamatorii – tribenozida – care reduce inflamația, durerea și sângerarea  și  anestezice -lidocaina-, care calmează pruritul, usturimea şi durerea provocate de hemoroizi;

– administrarea de pastile care conțin castan sălbatic și flavonoide purificate și micronizate, care calmează durerile și sângerarea;

– consumul de ceaiuri pe bază de plante – gălbenele, mușețel – care au proprietăți curative în tratarea hemoroizilor;

 – o dietă mai bogată în fibre, care va preveni apariția constipației și, implicit, inflamarea hemoroizilor, precum și consumul unei cantități de apă mai mare;

– băile de șezut, realizate de mai multe ori pe zi, cu precădere după defecație.

În cazul în care sângerarea nu dispare iar remediile încercate nu și-au făcut efectul, se recomandă o vizită la medicul specialist, precum și un tratament sau o intervenție chirurgicală, pentru a evita complicațiile care pot apărea. Tratamentul hemoroizilor interni care sângerează este adesea amânat de teamă sau de rușinea de a merge la medic, însă, dacă nu sunt tratați la timp, aceștia pot duce la apariția unor complicații serioase precum tromboză hemoroidală, fisuri anale, anemie.

Un stil de viață sănătos, alimentație cu aport ridicat de fibre, multe lichide, evitarea timpului îndelungat petrecut în șezut, mișcarea regulată, băile calde, folosirea toaletei atunci când simțim că avem nevoie, evitarea constipației, reducerea timpului de ședere pe toaletă, toate acestea sunt lucruri mici pe care, dacă le introducem în rutina noastră zilnică, ne vor ajuta la prevenirea apariției hemoroizilor interni.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Tot ce trebuie sa știți despre tratamentul cu cremă pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt dilatări ale venelor din zona rectului și anusului, care pot provoca disconfort, durere și sângerare. Pot fi clasificați ca fiind interni, situați în interiorul canalului anal, sau externi, localizați sub piele în jurul anusului. 

Hemoroizii apar datorită creșterii presiunii în venele din zona respectivă, determinată de factori precum constipația, sarcina, efortul excesiv la defecare sau diareea cronică. Simptomele includ sângerare rectală, durere, mâncărime și umflături în jurul anusului. 

Unul dintre cele mai utilizate remedii pentru tratamentul hemoroizilor, în special în formă incipientă, este crema pentru hemoroizi.

De ce să folosiți crema pentru hemoroizi

Disconfortul cauzat de apariția hemoroizilor interni sau externi, este destul de mare în majoritatea cazurilor.

Avantajele folosirii unei creme pentru tratamentul hemoroizilor, constau în aplicarea direct pe zona afectată, ușurința cu care se aplică și reducerea rapidă a inflamației, durerii și mâncărimii asociate cu apariția hemoroizilor.

Cremă pentru hemoroizi externi

În cazul apariției hemoroizilor externi, cea mai la îndemână soluție este aplicarea unei creme cu lidocaină, menită să amelioreze durerea, mâncărimea și senzația de arsură.

Pe lângă această componentă, este necesar ca o cremă pentru hemoroizi să acționeze asupra factorilor care provoacă inflamația la nivelul vaselor de sânge.

Procto Glyvenol conține atât tribenozidă, care are proprietăți antiinflamatorii și vasoconstrictoare, cât și lidocaină care este un anestezic local cu capacitatea de a bloca semnalele nervoase din zona în care este aplicată, reducând astfel senzația de durere și disconfort. 

Cremă pentru hemoroizi interni

Da, puteți folosi cremă și pentru hemoroizi interni, nu doar pentru cei externi. Unele creme, cum ar fi Procto Glyvenol, vin însoțite de un aplicator care facilitează aplicarea ei și în interior. Acesta asigură aplicarea corespunzătoare și dozajul recomandat.

Este important să acordăm atenție igienei locale, atât înainte de aplicarea cremei, cât și după și să fie respectat dozajul și schema de tratament recomandată de medic sau farmacist.

Tratament pentru hemoroizi cu cremă

Un tratament recomandat pentru simptomele hemoroizilor, este Procto-Glyvenol cremă, pentru hemoroizii interni sau externi. 

Procto-Glyvenol cremă este o soluție rapidă pentru diminuarea simptomelor neplăcute ale hemoroizilor, cum ar fi sângerarea, durerea, usturimea, pruritul și tensiunea, cauzate de inflamația din regiunea anală. Acțiunea terapeutică a Procto-Glyvenol constă în capacitatea sa de a reduce permeabilitatea capilară și de a crește tonusul vascular la pacienții cu hemoroizi. De asemenea, are efect antiinflamator local și acționează ca antagonist al unor substanțe endogene care sunt mediatori ai inflamației și durerii. Lidocaina conținută în Procto-Glyvenol accelerează ameliorarea simptomelor deoarece este un anestezic local care calmează rapid pruritul, usturimea şi durerea provocate de hemoroizi.

Încetarea tratamentului cu cremă pentru hemoroizi

Protocol prevenire a recidivei hemoroizilor: 

După încetarea tratamentului cu cremă pentru hemoroizi, pentru prevenirea recidivelor, este important să luați câteva măsuri utile:

 – Mănâncați sănătos! Includeți în dietă, alimente cu un conținut ridicat de fibre, și apă pentru menținerea unui tranzit intestinal regulat și prevenirea constipației.

– Hidratați-vă! Beți suficientă apă sau ceaiuri, pentru hidratarea optimă a corpului și a țesuturilor și pentru prevenirea constipației!

– Nu stați prea mult pe vasul de toaletă și evitați să vă forțați!

– Faceți mișcare în mod regulat pentru a stimula circulația sângelui dar și tranzitul intestinal!

– Evitați obiceiurile nocive cum ar fi fumatul și consumul de alcool, care deshidratează și favorizează apariția hemoroizilor.

– Mențineți-vă greutatea în limite normale prin adoptarea unui stil de viață activ și a unei alimentații echilibrate!

– Evitați utilizarea hârtiei igienice aspre și a șervețelelor parfumate care pot irita zona anală! Folosiți apă caldă, un săpun și un prosop moale de fiecare data când utilizați toaleta.

Este foarte important, dacă aveți hemoroizi, să începeți tratamentul cât mai devreme posibil, pentru a preveni disconfortul și agravarea simptomelor.

Hemoroizii interni pot prolaba (ies în exterior) sau se pot tromboza (atunci când se coagulează sângele acumulat în interior).

Deasemenea, este foarte important să cereți sfatul unui medic sau al unui farmacist și să vă asigurați că nu aveți alergii la substanțele pe care le conține crema pentru hemoroizi și că acestea nu interacționează cu alte medicamente, în cazul în care urmați un alt tratament.

În concluzie, tratamentul cu cremă pentru hemoroizi poate fi o opțiune comodă pentru ameliorarea simptomelor asociate cu această afecțiune neplăcută. 

Având în vedere avantajele sale, cum ar fi ușurința în aplicare și efectul imediat de reducere a inflamației și durerii, crema pentru hemoroizi poate fi o soluție bună, în special în fazele incipiente ale bolii. Totuși, este important să acordați atenție igienei locale și să respectați dozajul și indicațiile de utilizare recomandate de medic sau farmacist. În plus, adoptarea unui stil de viață sănătos și a măsurilor preventive poate ajuta la prevenirea recidivelor și la menținerea confortului și sănătății zonei anale.

Nu uitați să consultați întotdeauna un specialist, înainte de a începe orice tratament și să urmați recomandările personalizat, pentru nevoile dumneavoastră.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Top 5 beneficii în tratarea hemoroizilor cu supozitoare pentru hemoroizI

Când suferiți de hemoroizi, durerea, jena și disconfortul vă afectează calitatea vieții, așadar este recomandat să nu amânați tratamentul lor, deoarece, cu cât interveniți mai repede, cu atât se restabilește mai repede starea de sănătate.

Hemoroizii sunt dilatații ale venelor din canalul anal, care pot afecta un număr mare de persoane, indiferent de vârstă, sex sau statut social. 

Prezența acestor vase de sânge este normală și are rolul de a menține continența anală, însă în anumite condiții, se dilată și provoacă durere, disconfort, sângerare, senzație de prurit și arsură.

Cele mai afectate categorii de persoane sunt persoanele în vârstă deoarece țesuturile din zona rectului și a anusului pot deveni mai slabe și mai predispuse la inflamație, femeile însărcinate în urma modificărilor hormonale și a presiunii uterului pe această zonă, dar și persoanele cu o dietă săracă în fibre, cele care suferă de obezitate sau cele care petrec mult timp pe scaun sau în picioare.

Acestea pot dezvolta hemoroizi interni sau externi asupra cărora se poate interveni cu tratament și măsuri specifice, în funcție de cauza care a condus la apariția afecțiunii.

Supozitoare pentru hemoroizi interni

Hemoroizii interni sunt diagnosticați de obicei după ce se observă prezența sângelui în vasul de toaletă sau pe hârtia igienică și foarte multe persoane se sperie de acest lucru.

În cazul hemoroizilor interni, durerea nu este resimțită inițial, dar ea poate să apară dacă hemoroizii prolabează (ies în exterior).

O modalitate de tratament pentru hemoroizii interni, sunt supozitoarele sau crema rectală Procto-Glyvenol.

Tratament pentru hemoroizi cu supozitoare calmante

Utilizarea supozitoarelor pentru hemoroizi poate oferi o serie de beneficii în tratamentul acestora. Iată top 5 beneficii în tratarea hemoroizilor cu supozitoare:

1. Se administrează local și sunt ușor de utilizat

Supozitoarele acționează direct în zona afectată, oferind un tratament potrivit. Supozitoarele sunt ușor de aplicat și pot fi integrate cu ușurință în rutina zilnică de îngrijire personală.

2. Calmează rapid simptomele

Supozitoarele pot oferi un răspuns rapid în reducerea durerii, mâncărimii, inflamației și a senzației de arsură asociate cu hemoroizii.

3. Redresează fluxul sanguin

Unele supozitoare conțin ingrediente care pot îmbunătăți circulația sângelui în zona afectată, ajutând la reducerea umflăturilor și la promovarea vindecării, așa cum este tribenozida conținută de supozitoarele Procto-Glyvenol.

4. Lubrifiază și protejează 

Supozitoarele pot lubrifia zona anală și pot proteja țesuturile delicate împotriva leziunilor suplimentare cauzate de frecare sau trecerea scaunelor.

5. Tratează hemoroizii într-un mod non-invaziv.

Utilizarea supozitoarelor este non-invazivă și poate fi mai confortabilă decât alte opțiuni de tratament, precum intervențiile chirurgicale clasice sau procedurile minim invazive.

Aceste beneficii fac ca supozitoarele pentru hemoroizi să fie o opțiune populară în tratarea acestei afecțiuni neplăcute.

Chiar dacă puteți cumpăra direct din farmacie supozitoarele, este important să cereți sfatul unui specialist și să respectați indicațiile de pe prospect.

Supozitoare pentru hemoroizi Procto-Glyvenol

Există mai multe motive pentru care ai putea alege supozitoarele Procto-Glyvenol pentru tratamentul hemoroizilor.

În primul rând, au  rezultate dovedite. Supozitoarele Procto-Glyvenol conțin substanțe active, cum ar fi tribenozida și lidocaina, care și-au demonstrat efectul în reducerea simptomelor asociate cu hemoroizii, cum ar fi sângerarea, durerea, mâncărimea și inflamația.

Aceste supozitoare acționează direct în zona afectată, oferind un tratament adecvat, fără a afecta alte părți ale corpului.

Datorită prezenței lidocainei, un anestezic local, supozitoarele Procto-Glyvenol pot oferi o alinare rapidă a durerii, mâncărimii și senzației de arsură asociate cu hemoroizii.

Supozitoarele sunt ușor de utilizat și pot fi integrate cu ușurință în rutina zilnică de îngrijire personală, iar produsul este, în general, bine tolerat și are un profil de siguranță adecvat, ceea ce îl face potrivit pentru utilizare pe termen lung.

La recomadarea medicului, supozitoarele Procto-Glyvenol se pot administra și în sarcină, încăpând cu luna a patra.

Este întotdeauna recomandabil să consulți un medic sau un farmacist înainte de a începe orice tratament pentru hemoroizi, pentru a te asigura că alegi opțiunea cea mai potrivită pentru nevoile tale individuale.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...

Beneficiile și efectele secundare ale suplimentelor alimentare în tratamentul hemoroizilor interni

O problemă jenantă și dureroasă, dar extrem de comună cu care se confruntă unul din doi adulți, conform studiilor, este boala hemoroidală. Tocmai de aceea, dacă citiți acest articol și aveți bănuieli că puteți avea hemoroizi, nu este cazul să vă jenați.

Este important să vă informați corect, să luați măsurile necesare pentru a trata această afecțiune și dacă aveți temeri și după ce citiți acest articol, să urmați un consult de specialitate.

Chiar dacă prezența sângelui în vasul de toaletă sau pe hârtia igienică vă poate duce cu gândul la o boală gravă, aflați că hemoroizii nu reprezintă, în cele mai multe cazuri, o amenințare majoră.

Urmați sfaturile care vi se potrivesc din acest articol, iar dacă simptomele persistă mai mult timp, adresați-vă unui medic proctolog.

Aflați mai multe informații despre hemoroizii interni!

Hemoroizii interni sunt situați în interiorul rectului și prezența lor este sesizată doar dacă observați sângerare sau dacă prolabează (se măresc și ies în exterior).

Cea mai comună cauză a apariției hemoroizilor interni este constipația.

Hemoroizii mai pot fi externi, situați în jurul anusului, hemoroizi prolabați (hemoroizi interni care se alungesc, se umflă și ies în exterior) și hemoroizi trombozați care apar atunci când sângele acumulat în interior se coagulează.

Ce sunt hemoroizii interni?

Hemoroizii (plexurile hemoroidale) sunt structuri anatomice normale ce au o funcție importantă în controlul actului defecației. Aceștia ajută la menținerea continenței fecale și la reglarea tranzitului intestinal.

Hemoroizii devin o problemă (boala hemoridală) atunci când se inflamează și cresc în dimensiune, fiind caracterizați de o dilatare excesivă și de o creștere anormală a acestor structuri vasculare în zona anusului și a rectului inferior.

Tratamentul hemoroizilor interni  

Acum că am stabilit faptul că prezența hemoroizilor interni nu este un pericol major și nu ar trebui să vă jenați să cereți ajutor, dacă aveți suspiciuni în urma a ceea ce veți citi și simți, vorbiți cu medicul sau farmacistul să vă recomande un tratament local.

Procto Glyvenol este un tratament recomandat pentru hemoroizii interni și externi, oferind o combinație de substanțe antiinflamatoare și anestezice. Disponibil sub formă de cremă rectală sau supozitoare, acesta conține tribenozidă care îmbunătățește tonusul vascular și de asemenea exercită un efect antiinflamator local. Cel de-al 2 lea ingredient este lidocaina, un anestezic local ce ameliorează rapid mâncărimea, usturimea și durerea asociată cu boala hemoroidală. 

Dacă aceasta este în formă incipientă, prin respectarea unui stil de viață sănătos și tratament cu Procto Glyvenol, în maxim 10 zile va veți simți excelent.

Stil de viață favorabil pentru hemoroizi interni 

Pe lângă tratamentul cu cremă sau supozitoare Procto Glyvenol, este recomandat un stil de viață, alimentație și hidratare care să susțină sănătatea generală a tractului digestiv:

 – O dietă bogată în fibre poate facilita tranzitul intestinal și poate preveni constipația, reducând astfel presiunea în zona rectală. 

 – Consumul unei cantități suficiente de lichide poate ajuta la menținerea scaunului moale și la prevenirea constipației.

 – Evitarea alimentelor iritante. Unele alimente, cum ar fi alimentele foarte condimentate sau picante, alcoolul și cafeaua, ar putea irita mucoasa rectală și pot agrava simptomele hemoroizilor.

 – Menținerea unui program regulat de defecație: Ignorarea impulsului de defecație poate duce la constipație și la creșterea presiunii în zona rectală, ceea ce poate agrava hemoroizii.

 – Este important să evitați efortul excesiv în timpul defecației, deoarece acest lucru poate crește presiunea în zona rectală și poate agrava hemoroizii.

 
Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și hidratare adecvată, poate ajuta la reducerea simptomelor și la menținerea sănătății generale a tractului digestiv.

Alimentație hemoroizi interni

Dacă suferiți de hemoroizi interni, este recomandat consumul alimentelor bogate în apă și în fibre, pentru a contribui la un tranzit intestinal corect.

Alimente bogate în fibre sunt fructele, legumele, cerealele integrale și leguminoasele

 Puteți consuma fructe proaspete precum mere, pere, prune, căpșuni, zmeură, legume cu frunze verzi cum ar fi spanacul, salata verde, varza.

Dintre cereale puteți alege orezul brun, quinoa, hrișca sau ovăzul.

Leguminoase precum fasolea, lintea, mazărea, năutul sunt și ele o sursă gustoasă de fibre.

Dintre alimentele cu un conținut ridicat de apă puteți alege pepene, verde sau galben, portocale, căpșuni, piersici.

Roșiile, castraveții, dovleceii sau ardeiul gras sunt legume cu conținut ridicat de apă.

Vă puteți hidrata corespunzător atât cu apă, cât și cu sucuri naturale de fructe și legume și ceaiuri din plante.

Adăugarea acestor alimente și băuturi în dietă poate ajuta la menținerea sănătății intestinale și la reducerea afecțiunilor asociate cu hemoroizii interni, precum constipația și inflamația. Este important să fie consumate în mod regulat și să fie parte a unei diete echilibrate, pentru a avea beneficii pe termen lung.

Suplimente alimentare în tratamentul hemoroizilor interni. Beneficii și dezavantaje

Suplimentele alimentare destinate tratamentului hemoroizilor interni pot contribui la ameliorarea constipației, reducerea inflamației și a disconfortului rectal, susținerea mucoasei intestinale și menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale.

Puteți consuma suplimente de fibre, probiotice, vitamine și minerale sau extracte de plante pentru a vă sprijini în tratamentul hemoroizilor interni.

Atenție însă, deoarece pot cauza reacții adverse, cum ar fi balonare, flatulență sau diaree, pot interacționa cu alte medicamente sau pot fi costisitoare. Suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o dietă echilibrată și un stil de viață sănătos.

În concluzie, gestionarea hemoroizilor interni implică o abordare cuprinzătoare, care include atât tratamente medicale, precum Procto Glyvenol, cât și ajustări ale stilului de viață și alimentației.

Alte articole

DIN CE CAUZĂ APAR HEMOROIZII: MITURI ȘI REALITĂȚI DESPRE FACTORII DECLANȘATORI

Boala hemoroidală este adesea înconjurată de preconcepții care pot împiedica diagnosticarea și tratamentul ei corect. Mai mult decât atât, rușinea...

LA CE DOCTOR MERGI PENTRU HEMOROIZI: GHID COMPLET PENTRU PRIMUL CONSULT MEDICAL

Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar care este adesea neglijată sau ignorată de teama unui consult medical. Deși pot fi...

Simptome hemoroizi: cum îți dai seama că ai nevoie imediat de un tratament pentru hemoroizi

Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată până în momentul în care simptomele devin greu de suportat. Unele semne...